Animest.14 te invită să descoperi ce se întâmplă în culisele filmelor de animație

Te-ai întrebat vreodată cum arată procesul prin care o simplă idee se transformă într-un film de animație premiat în toată lumea? Cea de-a 14-a ediție Animest e abia la început, iar până pe 13 octombrie vei avea ocazia să afli detalii din culisele producțiilor de gen, chiar de la creatorii lor. Tot ce ți-ai dorit dintotdeauna să știi despre lumea filmelor animate se ascunde în programul celei mai bogate ediții de până acum.

Patru ani a durat producția Away, ,,un film de animație superb, cu imagini capabile să-ți taie respirația’’, așa cum a fost descris de publicația The Hollywood Reporter. Comparat adesea cu filmele celebrului Hayao Miyazaki și distins cu premiul Contrechamp la Annecy, lungmetrajul a fost realizat în întregime, de la scenariu, animație, muzică și producție de artistul lituanian Gints Zilbalodis, în vârstă de numai 25 de ani, pe care îl vei întâlni la proiecția programată luni, 7 octombrie, de la ora 21:00, la Cinema Elvire Popesco. La fel de spectaculoasă este și cariera artistei Chintis Lundgren, reprezentanta tinerei generații de animatori estonieni, al cărei palmares include nominalizări la Annecy, Sundance, Toronto și Clermont-Ferrand. Pe 9 octombrie, de la ora 19:00, la AWE (Adaptive Work Environment), poți urmări alături de ea selecția de filme scurte pe care le semnează: The Absinthe Rabbits of Chintis Lundgren.

Sara Koppel este unul dintre animatorii care desenează fiecare cadru manual, transpunându-și imaginația în povești erotice îndrăznețe, în care intimitatea devine un joc al asumării. Artista va povesti despre lucrurile care o inspiră și despre aventura ei în lumea filmelor de animație în cadrul proiecției Naked Love With Sara Koppel,  marți, pe 8 octombrie, de la ora 20:30, la Cinemateca Eforie. În aceeași zi, la Cinema Elvire Popesco, ai întâlnire cu Richard Van Den Boom, co-fondator al studioului invitat al ediției, pe care Doctoratul în fizică moleculară nu l-a împiedicat să îmbrățișeze, la un moment dat, cariera de producător. Despre decizia de a se implica total în proiectul Papy 3D, devenit astăzi un studio de renume, după ce i-a cunoscut pe actualii săi colegi pe un forum dedicat iubitorilor de animație, îl poți întreba personal, după proiecția celor mai premiate filme produse de studioul pe care îl manageriază.

În Fritzi - a revolutionary tale (r. Matthias Bruhn, Ralf Kukula), inclus în competiția de lungmetraj, evenimentele din preajma căderii Zidului Berlinului se văd prin ochii unui copil de 10 ani, determinat să-și regăsească cea mai bună prietenă. Povestea este inspirată dintr-un roman semnat de Hanny Schotte, iar pentru producătorul ceh Martin Vandas, invitat la proiecția din 10 octombrie, nu este prima colaborare în sensul ecranizării unei opere literare. De la ora 18:30, la Cinemateca Eforie, vei afla chiar de la el care sunt provocările industriei de film din Cehia. Despre evenimente care au revoluționat lumea vorbește și Black is Beltza, filmul prezentat în premieră la San Sebastián, inclus de asemenea în competiția de lungmetraj. Proiecția organizată la Cinema Elvire Popesco vineri, pe 11 octombrie, îl va aduce la București pe regizorul Fermín Muguruza, artist Ska Punk originar din Țara Bascilor, aplaudat pe scenele celor mai mari festivaluri de muzică dar foarte apreciat și de juriile festivalurilor de film.

Dacă vrei să afli cum arată industria autohtonă și care sunt sursele de inspirație ale animatorilor Români, pe 9 octombrie te invităm să-i întâlnești pe creatorii scurtmetrajelor incluse în competiția românească. Maria Scutaru, Andrea Bende, Răzvan Micorici, Andrei Chifan, Oana Gheorghiu, George Dorobanțu, Matei Monoranu, Cristina Pîrvu, Laura Pop, Iulia Ioniță, Anton și Damian Groves vor fi prezenți la proiecția organizată de la ora 20:30 la Cinemateca Eforie.

Pe 12 octombrie poți fi martorul unei etape esențiale în producția unui film de animație. De la ora 10:00, la AWE, participanții selectați în acest an la Pitch, please!, își vor prezenta proiectele de scurtmetraj în fața juriului, concurând pentru șansa de a se afla printre cele mai mari nume ale industriei, la CEE Animation Forum. George ve GÄNÆAARD și Horia Cucuță, Andra Berilă și Bogdan Benea, Oleg Condrea și Pitica Isabela sunt reprezentanții celor 4 proiecte finaliste. În următoarele zile, ei vor lucra alături de regizorul și scenaristul român Cristian Pascariu și animatorul Dan Panaitescu, trainerii care le vor oferi mentorat și consultanță, sprijinindu-i în vederea susținerii prezentării, din punct de vedere al scenariului și al dezvoltării creative și tehnice a proiectului. Pitch, please! este un proiect ANIMEST organizat cu sprijinul UCIN (Uniunea Cineaștilor din România), în parteneriat cu CEE Animation Forum.

Programul complet al ediției este disponibil pe www.animest.ro, dar și în noua aplicație a festivalului.

***

Cea de-a paisprezecea ediţie a Festivalului Internaţional de Film de Animaţie Animest va avea loc în perioada 4 octombrie – 13 octombrie 2019 la Cinemateca Eforie, Cinema Elvire Popesco, Cinema City, Opera Comică pentru Copii, AWE – Adaptive Work Environment, Muzeul de Artă Recentă, Institutul Cervantes, KUBE Musette și Club Control.

Festivalul Internaţional de Film de Animaţie Animest este organizat de Asociaţia ANIMEST,

Cofinanțat prin: programul Europa Creativă al Uniunii Europene

Finanțatori: Centrul Naţional al Cinematografiei, Administraţia Fondului Cultural Naţional, Uniunea Cineaştilor din România și Institutul Cultural Român

Parteneri: Vlad Cazino, Groupama, Cartoon Network, 5 To Go, Green Hours, KUBE Musette, MARe, CINETic, Jerry's Pizza, Dorna

Parteneri instituționali: Institutul Francez, Institutul Cervantes, Forumul Cultural Austriac, British Council, Institutul Balassi - Institutul Maghiar din București, Ambasada Republicii Estonia în București, Estonian Film Institute, MARe/Muzeul de Artă Recentă

Parteneri Minimest: PlaYouth, Editura Arthur, MiniGrafic, Vlad și cartea cu Genius, Green Sugar, Radio Itsy Bitsy, CinEmil

Parteneri media: Radio Guerrilla, IQads, Observator Cultural, Radio România Cultural, Vice, Agerpres, Ziarul Metropolis, Films In Frame, The Institute, Cartierul Creativ, MovieNews, Cinefilia, AaRC.ro, IQool, ProAnimație.ro, Modernism.ro, Munteanu

Parteneri de monitorizare: MediaTrust

Autor: Alexandra Scinteianu
Publicata: 07.10.2019